Un tânăr din Arbore a distrus cu mașina o parte din gardul Mănăstirii „Luca Arbore” FOTO

Stire din :

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Arbore, a distrus cu mașina o parte din gardul Mănăstirii „Luca Arbore”.

Urmare a apariției la data de 07 ianuarie în mediul online a unei înregistrări video privind un autoturism marca BMW, care în noaptea de vineri spre sâmbătă, a intrat și a distrus o porțiune de gard de la Mănăstirea ”Luca Arbore” din comuna Arbore, polițiștii au efectuat cercetări și l-au identificat pe autor.

Evenimentul rutier a avut loc la data de 07 ianuarie, în jurul orelor 03.30, iar urmare a impactului nu au rezultat victime.

Polițiștii au stabilit că șoferul este un tânăr de 22 ani, din comuna Arbore, sat Arbore, care în noaptea de 06 spre 07 ianuarie a condus autoturismul marca BMW pe DN 2K din comuna Arbore, direcția Iaslovăț – Arbore, unde din cauza neadaptării vitezei a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat și distrus o parte din gardul Mănăstirii ”Luca Arbore”

La data de 07 ianuarie la nivelul Postului de poliție Arbore a fost întocmită documentația specifică unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale, conducătorul auto fiind sancționat cu amendă în cunatum de 870 lei, în temeiul art.123 lit. e din H.G 1391/2006 și a fost testat cu aparatul drager test, rezultatul fiind 0,00 mg/l.

Conducătorul auto deține permis de conducere.

Sursă foto Nicolae Grozav

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :