Un tânăr din Dorna Candrenilor a fost reținut, după ce a furat o autoutilitară și a condus-o fără permis

AcasăEvenimentUn tânăr din Dorna Candrenilor a fost reținut, după ce a furat...

Fără permis, un tânăr din Dorna Candrenilor a furat o autoutilitară și a condus-o până în județul Bistrița Năsăud.

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de un bărbat, din municipiul Vatra Dornei, despre faptul că a fost furată autoutilitara marca Mercedes Benz Sprinter, din curtea service-ului unde lucrează.

Autoutilitara marca Mercedes-Benz Sprinter, aparținând unui localnic, din municipiul Vatra Dornei, a fost parcată în seara zilei de 29 iulie, de către proprietar în curtea unui service de pe strada Roșu, pentru repararea unor defecțiuni la sistemul de frânare.

Joi dimineață, în jurul orelor 05.30, când unul dintre mecanici a ajuns la serviciu a constatat lipsa din curte a autoutilitarei.

Ulterior, în baza informațiilor obținute, lucrătorii Poliției municipiului Vatra Dornei au efectuat verificări extinse pe raza de competență și pe raza județului Bistrița Năsăud, ocazie cu care au identificat autorul infracțiunii, un individ din comuna Dorna Candrenilor.

În dimineața zilei de joi, în jurul orelor 03.00, acesta s-a deplasat la locuința unei femei, a forțat ușa de la intrare și a pătruns în holul de acces al casei, unde a fost surprins de către proprietară. Fiind depistat, autorul a părăsit locuința fără a sustrage bunuri, înscrisuri sau valori.

După comiterea faptei, în jurul orelor 04.00, tânărul s-a deplasat pe strada Roșu, la service-ul respectiv, a intrat în curtea societății, unde se afla parcată (cu sistemul de închidere neasigurat și cu cheia în contact), autoutilitara marca Mercedes Sprinter.

Individul a sustras autoutilitara în cauză și a condus-o fără a deține permis de conducere, pe traseul strada Roșu – strada Colăcelu, într-o zonă izolată, unde a rămas până în jurul orelor 06.00.

Joi dimineață, a condus autoutilitara marca Mercedes Sprinter în satul Ciosa și ulterior în comuna Prundu Bârgăului, județul Bistrița Năsăud, după care, în jurul orelor 13.45, a revenit în comuna Tiha Bârgăului, sat Piatra Fântânele, unde a fost identificat de lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Vatra Dornei.

Având în vedere faptul că suspectul nu deține permis de conducere, față de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca vineri față de acesta să fie propusă luarea unei măsuri preventive.

Totodată, față de acesta s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite