Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava se va redeschide

În urma controlului efectuat la nivelul spitalului Județean Suceava, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătar, a precizat că s-a luat decizia redeschiderii Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

Încă nu avem în plan închiderea totală a orașului.

Am închis total spitalul, am izolat tot ce însemna personal medical, am izolat tot ce însemna contacț. Se va deschide doar Unitatea de Primiri Urgențe, fără spital, care să poată prelua, diagnostica și dirija tot ce înseamnă caz non-covid, către celelalte spitale precum cele de la Rădăuți sau Fălticeni, iar cazurile grave vor fi trimise către Iași.

În momentul de față, în Spitalul Județean Suceava sunt 124 de bolnavi în clădirea noua care așteaptă rezultatul testelor. Cei depistați pozitiv vor fi transferați pe secția de boli infecțioase, iar cei care vor fi găsiți negativi vor fi dirijați ori către domiciliu în izolare sub supraveghere, ori către alte secții de la alte spitale” a precizat Nelu Tătar. 

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră