Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat astăzi certificatele de urbanism pentru înființare rețele de distribuție gaze naturale în comunele Rădășeni și Cornu Luncii.
Aceleași documente au fost emise în ultima perioadă și pentru comunele Adâncata, Hănțești, Forăști și Valea Moldovei sau pentru Zamostea, Zvoriștea (satele aparținătoare Zvoriștea, Șerbăuți, Dealu, Buda, Stânca și Slobozia) și Bălcăuți (satele aparținătoare Bălcăuți, Gropeni, Negostina) pentru studiu de fezabilitate și pentru autorizarea lucrărilor de construcții.
„Continuă îndemnul meu și către ceilalți primari să depună proiecte pentru extinderea rețelei de gaze naturale. Sunt bani, dar va fi o bătălie mare pe aceste fonduri.Spre Vatra Dornei se lucrează deja la construcția magistralei de gaze naturale iar în județul Suceava sunt multe localități care așteaptă gaz metan, mai ales acolo unde distanța până la magistrală nu este foarte mare”, a declarat Gheorghe Flutur.
Șeful administrației județene a precizat că în județul Suceava sunt 37 de primării cu studiile de fezabilitate deja făcute.
„Unul dintre principalele proiecte pentru perioada următoare va fi dublarea numărului de persoane din județul Suceava care să fie racordate la rețelele de gaze naturale”, a transmis Flutur.