Gheorghe Flutur: Județul Suceava are peste 600 milioane de euro alocate prin Programul „Anghel Saligny”

Gheorghe Flutur: Județul Suceava are peste 600 milioane de euro alocate prin Programul „Anghel Saligny”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că în calitate de lider liberal, a susținut și continuă să susțină cu prioritate proiecte de dezvoltare a României și în mod special a județului Suceava, pe care îl reprezintă.

El a făcut referire la câteva categorii de proiecte pentru județul Suceava care deja se văd și care prind contur și pe care le-a împarțit în trei mari categorii: Dezvoltarea comunităților locale; Infrastructura mare de transport; Proiecte de infrastructură în domenii strategice (sănătate, educație, turism și altele).

„Vreau să mă opresc asupra proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, unde, prin poziția mea în conducerea PNL, chiar și cu riscul unui congres, am susținut programe de dezvoltare locală precum Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, programe susținute în continuare și în Coaliția de Guvernare PNL – PSD, iar județul Suceava are o sumă consistentă alocată, de peste 600 milioane de euro doar pe acest program, din care circa 330 milioane de euro pentru drumuri, apă, canalizare, iar circa 270 milioane de euro pentru aducțiunea de gaze naturale. Aceste proiecte sunt în curs de execuție în mare parte, iar județul Suceava este un șantier. Acum pe final de an au apărut niște restricții de finanțare din considerente de respectare a deficitului bugetar în limitele negociate cu Uniunea Europeană, dar eu personal cât și colegii mei facem toate demersurile pentru plata din urmă a firmelor de construcții. De asemenea, susțin cu toată tăria ca în bugetul anului 2024, care se va vota până la finele acestui an, să fie prinse sumele necesare pentru realizarea acestor investiții”, a declarat Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a vorbit espre proiectele de gaze naturale din județul Suceava, unde au fost aprobate aducțiuni de gaze naturale pentru 59 de primării, 7 orașe și 52 de comune, toate aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, după cum urmează: Adâncata, Hănțești, Rădășeni, Cornu Luncii, Salcea, Udești, Fântânele, Verești, Fundu Moldovei, Pojorâta, Dărmănești, Liteni, Cajvana, Botoșana, Comănești, Pârteștii de Jos, Cacica, Vadu Moldovei, Preutești, Vama, Frumosu, Vatra Moldoviței, Moldovița, Berchișești, Drăgoiești, Ciprian Porumbescu, Fântâna Mare, Marginea, Horodnic de Sus, Boroaia, Bogdănești, Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Milișăuți, Solca, Dolhasca, Dolhești, Baia, Drăgușeni, Todirești, Stroiești, Bălăceana, Ilișești, Dumbrăveni, Șcheia, Forăști, Pătrăuți, Râșca, Capu Câmpului, Valea Moldovei, Vicovu de Sus, Bilca, Mușenița, Vicovu de Jos, Voitinel, Zvoriștea și Zamostea.

Aceste proiecte se vor derula în următorii 2-3 ani și la finele acestui mare proiect gradul de conectare a populației la gaz metan va crește de la 21% în prezent (doar în 14 UAT) la 48-50% în 73 UAT din totalul de 114 din județul Suceava, iar populația deservită va ajunge la circa 320.000 – 330.000.

Gheorghe Flutur a transmis că săptămâna aceasta debutează aprobarea efectivă și începerea lucrărilor la primul proiect de gaz metan din județul Suceava, pentru localitățile Adâncata și Hănțești.

„Ministrul dezvoltării dă undă verde asocierii de Dezvoltare Intercomunitară Pleșa și proiectului în valoare de 81 milioane de lei (circa 16 milioane de euro) pentru o lungime a rețelei de gaze de 87 km, care cuprinde atât reședințele de comună Adâncata și Hănțești, cât și satele aparținătoare Fetești, Călugăreni, respectiv Berești.Este efortul coaliției PNL – PSD care prin acest tip de invesții duce la creșterea calitătii vieții oamenilor iar gazul metan înseamnă sursa alternativă la încălzirea cu material lemnos”, a declarat președintele CJ Suceava.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI