Gheorghe Flutur, scrisoare deschisă către sucevenii din Diasporă.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, îi invită pe sucevenii din Diasporă să participe activ la realizarea unor momente culturale, sportive și sociale din cadrul Lunei Diasporei, pe care le consideră importante, dar care nu au fost cuprinse în program.
Dragi suceveni de pretutindeni,
La începutul lunii iulie, v-am informat în legătură cu programul ediției din acest an a evenimentului LUNA DIASPOREI, care va cuprinde diverse acțiuni de interes pentru dumneavoastră.
Având în vedere unele solicitări venite din partea dumneavoastră, în legătură cu implicarea directă în organizarea unor acțiuni, vă adresăm invitația de a participa activ la realizarea unor momente culturale, sportive, sociale ș.a. pe care le considerați importante, dar care nu au fost cuprinse în program, urmând ca, la cerere, să asigurăm sprijin logistic pentru materializare.
În funcție de interesul dumneavoastră privind participarea activă la realizarea acțiunilor din cadrul Programului LUNA DIASPOREI, edițiile viitoare ale acestuia vor cuprinde în mod automat acele activități, contribuindu-se, astfel, într-un mod deosebit, la conservarea identității românești.
Așteptăm propunerile dumneavoastră la adresa contact@cjsuceava.ro până cel târziu marți, 27 iulie 2021.