Moment istoric pentru județul Suceava. A fos scoasă la licitație varianta ocolitoare de la Gura Humorului
Moment istoric pentru județul Suceava. A fost scoasă la licitație varianta ocolitoare de la Gura Humorului
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, care a transmis că este vorba despre o investiție de aproximativ 160 de milioane de euro, cea mai mare de până acum în infrastructura rutieră a județului Suceava.
„În cursul zilei de marți, 30 decembrie, am transmis întreaga documentație către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), urmând ca anunțul de participare să fie publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).Varianta ocolitoare de la Gura Humorului a fost principala promisiune din campania electorală și, după un an de muncă intensă, cu avizări, reavizări și drumuri aproape săptămânale la București, pot spune, cu mândrie, că am reușit.De peste un deceniu se vorbește despre această variantă ocolitoare, dar astăzi avem certitudinea că proiectul va deveni realitate. În cel mult trei ani vom circula pe varianta ocolitoare de la Gura Humorului”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Finanțarea investiției este asigurată din fonduri externe nerambursabile (Programul Transport 2021–2027) și de la bugetul de stat, cu o contribuție proprie a Consiliului Județean Suceava.
Durata contractului este de 25 de luni, dintre care 5 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție.
Traseul variantei ocolitoare are aproximativ 9,3 kilometri, va fi construit în profil de drum național (lățime de 13,5 metri), cu o viteză de proiectare de 100 km/h, și va include cel mai mare viaduct din România, care va traversa râul Moldova la înălțimi de până la 17 metri.
Proiectul nu presupune demolări, nu afectează locuințe și nici arii naturale protejate.
„Scoatem astfel traficul greu de pe DN 17 și punem capăt ambuteiajelor interminabile din zona Gura Humorului.Este o investiție extrem de importantă, nu doar pentru decongestionarea traficului, ci și pentru dezvoltarea economică și turistică a întregii zone.Le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Județean Suceava pentru că au înțeles că trebuie să schimbăm ritmul de lucru al ultimilor ani și că singura șansă reală de a dezvolta acest județ este implicarea totală”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava.







