Primele containere pentru triajul pacienților Covid 19 au ajuns la Suceava.
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, împreună cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, inspectorul şef al I.S.U Suceava, col.Costică Ghiață şi şeful Serviciului Teritorial pentru Probleme Speciale Suceava, lt.col. Florin Crăciun au fost prezenți, luni dimineață, la recepția de predare-primire a elementelor de cazarmament și a primelor construcții ușoare din elemente modulate, destinate fiecărei unități sanitare din județ, solicitate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava.
În contextul situației epidemiologice actuale înregistrată la nivelul județului Suceava, luând în considerare solicitările unităților medicale din județ privind necesitatea organizării punctelor de triaj observațional și a izolării potențialelor persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, respectiv organizării unor sectoare de dezechipare a personalului medical, de decontaminare și dezinfecție a personalului, solicitări ce vizau inclusiv mijloacele logistice utilizate, a fost adoptată Hotărârea C.J.S.U. Suceava nr. 53/26.10.2020.
Astfel, s-a solicitat Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu titlu gratuit, 10 construcții ușoare din elemente modulate, un număr de 10 radiatoare electrice și următoarele elemente de cazarmament: 200 paturi, 200 saltele, 600 pături, 1200 cearșafuri. Demersurile C.J.S.U. Suceava au fost analizate în regim de urgență, concretizându-se cu aprobarea raportului de scoatere din rezervele de stat a unor produse și acordarea acestora, de către Prim-Ministrul Guvernului României.
Gheorghe Flutur a anunțat că cele zece containere încălzite primite de la Rezervele de Stat vor fi distribuite la spitalele din județ.
„La spitalul Județean Suceava am descărcat astăzi două containere de 6 pe 2,5 metri suprafață fiecare. Ele sunt construite în Germania. Le-am primit prin intermediul Rezervelor de Stat. Le amplasăm primele două și mâine al treilea în apropierea unității de primiri urgențe. Rolul acestor containere încălzite este de triaj epidemiologic pentru cei care vin cu salvările sau cu mașinile personale și au test pozitiv Covid. Apoi un container va primi suspecții. Aici va fi un asistent medical și un infirmier și vor repartiza foarte repede bolnavii acolo unde le este locul. Trebuie să știți că primim zece containere, trei rămân la Spitalul județean Suceava, șapte pleacă la celelalte spitale, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Siret, Gura Humorului, care sunt implicate în lupta Covid 19. Containerele au calorifere electrice, au un sistem foarte ușor de dezinsecție și este extrem de important, și pentru perioada rece sunt foarte bine venite. Peste câteva zile mai așteptăm încă zece containere. Ne gândim unde o să le punem. Sper să nu avem nevoie. Important este că ne-am mobilizat. Astăzi am adus de la rezervele de stat 200 de paturi și tot ce înseamnă cazarmament pentru aceste paturi. Sunt la Fălticeni depozitate la Jandarmerie. Dacă vom avea nevoie și de paturi le vom folosi. Noi mai avem astfel de containere la oncologie. Acum era foarte mare nevoie să deblocăm unitatea de primiri urgențe de la Spitalul Județean Suceava și de la celelalte spitale. Acțiunea face parte din demersurile noastre de luptă cu Covid 19 pentru a fi prompți cu pacienții care au nevoie de așa ceva”, a declarat președintele Consiliului județean Suceava.
Solicitarea a venit în urma discuțiilor avute cu managerii unităților medicale din județ, care a relevat că pentru asigurarea măsurilor de ajutorare a populației afectate de virusul SARS-COV-2 și facilitării accesului acestora la unitățile spitalicești, este obligatoriu organizarea și efectuarea triajului observațional/epidemiologic al pacienților la punctele de intrare în aceste instituții, în condiții de calitate pentru beneficiarul final, cetățeanul.
Aceste măsuri luate la nivel administrativ vin în urma analizei activității din spitalele din județ, privind activitatea de triaj observațional, care este o activitate necesar a fi desfășurată continuu, cu responsabilitate, indiferent de condițiile de timp și anotimp, mai ales în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2 din ultima perioadă.
În aceste condiţii, la nivelul C.J.S.U. Suceava s-a hotărât intervenţia în cadrul instituțiilor implicate direct în lupta contra virusului și ajutorarea populației afectate de pandemie, având drept scop prevenirea și limitarea stării potenţiale generatoare de situaţie de urgenţă, prin solicitarea acordării ajutoarelor de urgenţă.
La nivel național, s-a aprobat acordarea din rezervele de stat, cu titlu gratuit, a unor produse, Spitalului de Urgență Gerota București, Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București, spitalelor din județul Argeș, județul Cluj, județul Caraș-Severin și Județul Suceava, în vederea aplicării măsurilor de prevenire și limitare a transmiterii infecțiilor cu noul coronavirus.
Comitetul Judeţean pentru Situații de Urgență Suceava, prin grija Instituției Prefectului județului Suceava și-a asumat întreaga responsabilitate pentru cantităţile solicitate a fi scoase din rezerva de stat, urmând ca după încetarea efectelor pandemiei, produsele să poată a fi folosite pentru protecţia populaţiei, în cazul apariţiei altor situaţii de urgenţă pe raza judeţului Suceava, cu menţinerea destinaţiei produselor acordate ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, din rezervele de stat.
Având în vedere intervenţia operativă a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, precum și reacția promptă a Guvernului României, de natură a asigura atât protecția populației județului Suceava, cât și o asistență medicală la nivel calitativ superior în condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, prefectul județului Suceava mulțumește autorităților centrale pentru sprijin, și totodată tuturor reprezentanților instituțiilor județene care au făcut acest demers posibil.
Nu în ultimul rând, prefectul județului Suceava mulțumește tuturor sucevenilor pentru atitudinea responsabilă și îi asigură că la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava vor fi analizate și adoptate măsuri adecvate pentru a preveni eventualele riscuri specifice pentru sănătatea publică la nivelul județului, fără a fi ignorat impactul economic și social.