Proiect finalizat: Drumul Talienilor, gata de drum!
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pe DJ 209B, tronsonul Văleni – Stânișoara – Iesle – limita cu județul Neamț, cunoscut drept Drumul Talienilor. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
„Este un proiect început în vremea fostei administrații, care face legătura între județele Suceava și Neamț, de la Mălini la Borca. Țin să subliniez eforturile primarului comunei Mălini, Petru Nistor, care a fost un susținător consecvent al realizării acestui drum”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Drumul are o istorie de peste 100 de ani. A fost construit între 1902 și 1914, la ordinul Regelui Carol I, pentru a lega Valea Moldovei de Valea Bistriței, din rațiuni militare și comerciale. La construcție au lucrat meșteri italieni, numiți de localnici „talieni”, de aici și numele drumului.
Traseul străbate o zonă montană deosebit de frumoasă, cu păduri și pajiști alpine.
„Vă recomand să îl parcurgeți, mai ales că, la limita dintre cele două județe, în Pasul Stânișoara, vom amenaja o poartă de intrare, o parcare generoasă și un punct de belvedere, pentru ca cei care ajung aici să se poată bucura în tihnă de frumusețea locului”, a transmis Gheorghe Șoldan.
Drumul Talienilor a fost, de-a lungul istoriei, scena unor lupte grele în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sute de soldați pierzându-și aici viața. A fost și sursă de inspirație pentru Mihail Sadoveanu, care l-a inclus în „drumul Baltagului”, traseul pe care Vitoria Lipan pleacă să își caute soțul, Nechifor.
Modernizarea completă a tronsonului de 14,6 km a costat aproximativ 112 milioane de lei (cu TVA), finanțare prin PNDL, contractul fiind semnat în ianuarie 2022.
Lucrările au o garanție de 60 de luni.
„Drumul Talienilor înseamnă pentru județul nostru mai mult decât asfalt nou, podețe și poduri reabilitate: înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”, a declarat Gheorghe Șoldan.







