duminică, 14 decembrie, 2025

Accident cu trei victime provocat de o tânără din Gălănești

spot_imgspot_img

Accident cu trei victime provocat de o tânără din Gălănești.

În timp ce conducea autoturismul, sâmbătă seară, pe D.J. 178F, pe raza localității Gălănești, tânăra de 21 de ani a intrat în depăşirea autoturismului care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 31 de ani din comuna Frătăuţii Vechi, iar în momentul în care a încercat să revină pe banda sa de mers, a acroșat cu partea din dreapta spate, partea din stânga față a autoturismului.

Din impact conducătoarea auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers a părăsit prin dreapta partea carosabilă, a acroșat ușor un pom, după care a intrat în coliziune frontală cu temelia și gardul unei locuinţe.

Din accident a rezultat rănirea uşoară atât a conducătoarei auto cât şi a două pasagere din acelaşi autoturism, care au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

- Advertisement -

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 31 de ani și de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătoarei auto de 21 de ani, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

spot_imgspot_img

Top știri citite

Popular Categories