Accident grav la Boroaia între un autoturism și o căruță. O persoană a fost rănită
Coliziune între un autoturism și un atelaj hipo pe raza localității Boroaia, vineri seară.
În urma evenimentului rutier un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD(autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Pol
Un bărbat de 41 ani, din comuna Rîșca, în timp ce conducea autoturismul VW Touran pe D.N 15C, în afara localității Boroaia, a intrat în coliziune frontală cu un atelajul hipo neînregistrat și nesemnalizat, care era încărcat cu lemn și care se deplasa în aceeași direcție de mers.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 41 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și la spital i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face căruțașul în vârstă de 51 ani, din comuna Drăgănești, județul Neamț, care circula pe timp de noapte cu căruța nefiind semnalizată corespunzător.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării unei probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal.