Accident provocat de un șofer băut, la Fălticeni
Un eveniment rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în seara zilei de 17 septembrie, în jurul orei 19.00, pe strada Republicii din municipiul Fălticeni.
Poliția a fost sesizată de un participant la trafic, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier, care a constatat că accidentul a fost provocat de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Baia. Acesta conducea un autoturism și, pe fondul unor activități care i-au distras atenția în timpul mersului, a acroșat un autoturism, parcat regulamentar în parcarea unui bloc de pe strada Republicii.
În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în vehiculul parcat în fața sa. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu avarierea celor trei autoturisme implicate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus ulterior la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.