Accident rutier cu două persoane rănite după ce o șoferiță nu a acordat prioritate de trecere
La data de 12 ianuarie, ora 19.00, o femeie de 57 ani, din orasul Salcea, a condus autoturismul pe D.N.29, dinspre mun. Suceava către
Dumbrăveni, a inițiat virajul la stânga pentru a intra pe podețul imobilului, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului, condus de un tânăr de 22 ani din com. Dumbrăveni, intrând în coliziune cu
acesta, după care a fost proiectată în autoturismul condus de către o tânără de 21 ani, dinspre municipiul Suceava.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a două persoane, care au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Clinic Judeţean
Suceava.
Cei trei conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


