Accident rutier în zona localității Pătrăuți, pe E85, marți seară.
Up date:
Un conducător auto se afla staționat cu autoturismul marca Audi A6, în afara părții carosabile a DN2, având în vedere sensul de mers Pătrăuți către Dărmănești, iar în momentul în care a intenționat să se pună în mișcare pe DN 2 către loc. Pătrăuți, nu s-a asigurat și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Renault Laguna care era condus regulamentar.
În urma evenimentului a rezultat avarierea celor două autovehicule și rănirea celor doi conducători auto, care au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați alcoscopic rezultatele fiind negative, ulterior la spital fiindu-le recoltate câte o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știre inițială:
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Este vorba despre un accident rutier între două autovehicule, din care au rezultat două victime, una dintre acestea fiind încarcerată.
Persoana încarcerată, a fost extrasă de către echipajul pentru descarcerare și predată echipajelor medicale și paramedicale.
Ambele victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de deplasare.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.