Accident rutier cu o persoană rănită la Probota
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc duminică, 29 iunie, în jurul orei 17.00, pe raza localității Probota, oraș Dolhasca.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs în momentul în care un autoturism marca Audi, care tracta un alt autoturism, a oprit pe strada Principală din satul Probota. În acel moment, autoturismul tractat a acroșat partea din spate a autoturismului Audi, iar în urma impactului, acesta a fost proiectat în afara carosabilului, unde a lovit o femeie aflată în apropiere.
Victima a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la Spitalul Municipal Fălticeni.
Polițiștii au testat cu aparatul etilotest ambii conducători auto. În timp ce șoferul autoturismului Audi nu consumase alcool, conducătorul autoturismului tractat, avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult, s-a constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie.
Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni: „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.