Accident rutier cu trei persoane rănite, la Milișăuți
Un accident rutier s-a produs în seara zilei de 27 octombrie, în jurul orei 23.00, pe strada Mănăstirii din Milișăuți, la intersecția cu DN 2H.
În eveniment au fost implicate două autoturisme, un Fiat și un Audi, care au intrat în coliziune în momentul în care șoferul autoturismului Fiat, un bărbat în vârstă de 28 de ani, nu a acordat prioritate de trecere vehiculului care circula regulamentar pe drumul național, condus de un bărbat de 45 de ani.
În urma impactului, ambele autoturisme au fost avariate, iar trei persoane au suferit leziuni ușoare, conducătorul autoturismului Audi, precum și doi pasageri din Fiat – un tânăr de 27 de ani și un bărbat de 30 de ani. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Municipal Rădăuți, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.
Polițiștii au testat ambii conducători auto cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost negativ în cazul șoferului Audi, însă pozitiv în cazul conducătorului Fiat, cu o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, ambilor le-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

