Accident rutier cu un rănit după ce un șofer nu a acordat prioritate de trecere
La data de 12 decembrie, în jurul orei 09.00, un bărbat de 62 ani, din comuna Grămești, a condus autoturismul pe DJ209D, din direcția sat. Măriței către municipiul Suceava, iar la intersecția DN2 cu DJ209D, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un bărbat de 54 ani, din comuna Călinești, care se deplasa pe DN2, din direcția municipiului Suceava către municipiul Rădăuți, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului rutier, un pasager din primul autoturism a fost rănit, fiind preluat de un echipaj medical de ambulanță și transportat la UPU a Spitalului Județean Suceava, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

