Accident rutier grav pe raza localității Clit. Un tânăr și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit, după coliziunea dintre un tractor și un autoturism FOTO VIDEO

StiriEvenimentAccident rutier grav pe raza localității Clit. Un tânăr și-a pierdut viața,...

Accident rutier grav pe raza localității Clit, comuna Arbore, sâmbătă seară. Un tânăr și-a pierdut viața, iar un altul a fost rănit.

Un autoturism și un tractor au intrat în coliziune. În mașină se aflau două persoane. Una dintre acestea (un tânăr de 17 ani) a fost găsită de cadrele medicale în stare de inconștiență, cu leziuni foarte grave.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la subunitățile Rădăuți și Solca, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ

Șoferul mașinii (un tânăr de 20 ani) a primit îngrijiri medicale în ambulanța SMURD. Acesta, conștient și cooperant, a fost transportat la spital.

Totodată, tânărului de 17 de ani i s-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire, cadrele medicale nu au putut face nimic pentru salvarea acestuia, fiind constatat decesul.

Șoferul tractorului nu a suferit leziuni în urma accidentului.

Un tânăr de 20 ani, din comuna Sucevița, conducea autoturismul pe DN 2 E, de pe raza localității Clit, având direcția de deplasare dinspre comuna Marginea înspre orașul Solca. În partea din dreapta față se afla, în calitate de pasager, un minor de 17 ani, din comuna Arbore.

La un moment dat autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a intrat în coliziune cu tractorul agricol prevăzut cu disc și grapă, condus de către un bărbat de 25 ani, localnic, care a pătruns pe DN 2 H de pe un drum comunal.

În urma impactului autoturismul a fost proiectat în șanțul de pe partea stângă a direcției de deplasare și apoi într-un stâlp.

Pasagerul din partea dreapta a autoturismului, a fost proiectat din autoturism suferind vătămări grave, iar în urma manevrelor de resuscitate efectuate de către cadrele medicale ajunse la fața locului, în jurul orei 22.20 a fost declarat decedat.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ,,ucidere din culpă” și ,,vătămare corporală din culpă”.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI