Accident rutier grav pe raza localității Stulpicani, marți după-amiază. Trei persoane au fost transportate la spital.
Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, după care a intrat in coliziune cu o stație de autobuz dezafectată. În accident au fost implicate cinci persoane, dintre care una a rămas încarcerată.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Garda Gura Humorului, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. Trei persoane din autoturismul respectiv au fost rănite în urma accidentului și au fost transportate la spital.
Un tânăr de 25 ani, din comiuna Miroslava, județul Iași, în timp ce conducea autoturismul marca Mazda, pe DJ 177A, în interiorul localităţii Stulpicani, având direcţia de deplasare Stulpicani către Frasin, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă, intrând în stâlpul unei porți după care a intrat lateral-dreapta în clădirea stației de autobuz dezafectată.
Din accident a rezultat rănirea a doi bărbaţi de 19 şi respectiv 31 de ani şi a unei femei de 27 de ani, pasaşeri în autoturism, toţi din judeţul Iaşi, care au fost transportaţi cu ambulanţele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Atât conducătorul auto, cât şi pasagerul din dreapta faţă, nu au suferit leziuni corporale.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.