Accident rutier în Moldovița, produs pe fondul vitezei excesive.
Un tânăr în vârstă de 21 ani, din comuna Vatra Moldoviței, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, pe D.J. 176, din comuna Moldovița, ajuns într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, ocazie cu care a derapat și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Volkswagen, condus regulamentar din sens opus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Moldovița.
Din impact a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 21 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.