Accident rutier în Rădăuți provocat de un șofer cu o alcoolemie de 1.29

Accident rutier în Rădăuți provocat de un șofer cu o alcoolemie de 1.29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică seară, în jurul orei 19.00, un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Volovăț, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Tudor Vladimirescu, în timp ce se afla în interiorul sensului giratoriu, din partea dreaptă, de pe strada Bogdan Vodă, un autoturism marca Land Rover, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu partea din dreapta a mașinei acestuia.

Autoturismul marca Land Rover a fost condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Rădăuți.

La fața locului a ajuns un echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului de 40 de ani, ulterior acesta refuzând transportul la o unitate spitalicească.

În urma testării cu aparatul etilometru a conducătorilor auto, a rezultat o valoare negativă în cazul bărbatului de 40 de ani, iar în cazul celuilalt a rezultat o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul de 37 de ani a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal, ce va fi soluționat procedural de lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI