Accident rutier mortal pe raza localității Cârlibaba. Șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers după ce a încercat să evite o căprioară care a sărit pe carosabil.
La data de 08 octombrie, un bărbat de 45 de ani din comuna Desești, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe DN18 din comuna Cârlibaba, din direcția Borșa către Iacobeni, după o curbă la stânga, pe carosabil a sărit o căprioară pe care a încercat să o evite, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și s-a izbit de un parapet metalic.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul pasagerului aflat în partea dreaptă față a autoturismului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal.