sâmbătă, 19 aprilie, 2025

Accident rutier pe raza localității Valea Putnei. O persoană și-a pierdut viața FOTO

Accident rutier pe raza localității Valea Putnei. O persoană și-a pierdut viața

Coliziune între un autotren și un microbuz pe raza localității Valea Putnei, luni dimineață.

În urma impactului au rezultat două victime neîncarcerate, din care una inconștientă.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

- Advertisement -

Din nefericire, victima inconstientă (o femeie) a fost declarată decedată.

A doua victimă a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital.

Un bărbat de 41 ani, din comuna Mihălășeni, jud. Botoșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 17, în afara localităţii Pojorâta, având direcţia de deplasare com. Iacobeni spre mun. Câmpulung Moldovenesc, a intrat în coliziune cu ansamblul de vehicule condus de un bărbat 44 ani, din comuna Udești.

În urma impactului o pasageră în vârstă de 53 de ani din autoutilitară a decedat. De asemenea, în urma evenimentului a rezultat și vătămarea corporală ușoară a șoferului autoutilitarei și a unui pasager în vârstă de 52 de ani.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00mg/l în cazul amândurora, după care li s-a recoltat o probă biologică de sânge.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „uciderea din culpă” și „vătămarea din culpă”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories