Accident violent la Dărmănești. Autoturism răsturnat după ce a lovit indicatoare și un gard
La data de 03 ianuarie, în jurul orelor 23.00, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din orașul Cajvana, în timp ce se deplasa singur cu autoturismul, pe DN2, pe raza localității Dărmănești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu mai multe indicatoare rutiere, precum și cu gardul unui imobil, pe o rază de 80 de metri, după care autoturismul s-a răsturnat în șanțul de colectare a apei pluviale.
Acesta a fost identificat de către lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Dărmănești în interiorul autoturismul răsturnat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0.44 mg/l pur alcool în aerul expirat.
Șoferul a fost transportat la UPU Suceava, unde ulterior i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul savârşirii infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (1), C.pen.”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

