joi, 6 noiembrie, 2025

Acțiune comună a Poliției și Jandarmeriei în zona colegiilor din municipiul Suceava. 38 de elevi depistați în localuri publice

Acțiune comună a Poliției și Jandarmeriei în zona colegiilor. 38 de elevi depistați în localuri publice

În data de 4 noiembrie, între orele 13.00–15.00, efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava au desfășurat o amplă acțiune comună pe raza municipiului Suceava, în conformitate cu Planul comun de acțiune IPJ/IJJ Suceava.

Scopul principal al activității a fost creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic, asigurarea protecției unităților de învățământ, precum și prevenirea delicvenței juvenile și a absenteismului școlar, atât în incinta, cât și în zonele adiacente școlilor.

Acțiunile s-au desfășurat în zonele din apropierea următoarelor unități de învățământ: Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

- Advertisement -

La activități au participat polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic Compartimentul Canin, Poliției municipiului Suceava, precum și jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava.

Rezultatele acțiunii

  • Controale efectuate la agenți economici: zece;
  • Instruiri privind interzicerea vânzării băuturilor alcoolice, energizantelor și produselor din tutun către minori: zece;
  • Agenți de securitate verificați: cinci;
  • Obiective verificate pe linia respectării legislației privind paza bunurilor și valorilor: trei;
  • Persoane legitimate (prin aplicația eDAC): 86, dintre care 38 elevi depistați în localuri publice;
  • Bagaje controlate: cinci;
  • Autovehicule controlate: șase;
  • Persoane atenționate: cinci;
  • Contravenții aplicate: opt, în valoare totală de 12.000 lei (1 sancțiune conform O.U.G. 28/1999 și șapte sancțiuni conform O.U.G. 195/2002);
  • Sume de bani ridicate în vederea confiscării: 630 lei.

În total, au fost angrenate 16 forțe de ordine, dintre care: șase polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară; trei polițiști din cadrul Poliției municipiului Suceava – Biroul de Ordine Publică; trei polițiști din cadrul S.I.C.E.; doi polițiști din cadrul S.O.P.; doipolițiști din cadrul Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin și șase jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava.

Activități preventive

Înaintea acțiunii operative, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat șase activități preventive la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, la care au participat 291 de elevi și 19 cadre didactice.
Discuțiile au vizat teme precum comportamentul responsabil în mediul școlar și online, respectarea normelor de conviețuire socială, precum și riscurile absenteismului și ale consumului de substanțe interzise.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories