joi, 29 ianuarie, 2026

Amenzi de 15.000 de lei la Moara, după controale pe șantierele de construcții FOTO

Amenzi de 15.000 de lei la Moara, după controale pe șantierele de construcții

Urmare a unor controale efectuate pe șantiere de construcții din zona limitrofă a municipiului Suceava – comuna Moara – efectuate de comisari din cadrul GNM-CJ Suceava, au fost constatate nereguli privind respectarea legislației de mediu în vigoare referitoare la gestionarea deșeurilor de către două societăți care desfășurau activitati conform codului CAEN 4120 – lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Ca urmare a constatărilor făcute pe teren, operatorii economici au fost sanctionați contravențional cu amenzi în cuantum total de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legislației specifice în vigoare.

În cauză s-au stabilit măsuri cu termene de realizare în vederea remedierii deficiențelor constatate, totodată fiind stabilite măsuri de respectare a obligațiilor ce revin operatorilor în domeniu în vederea prevenirii, reducerii și eliminarii impactului negativ asupra mediului și aerului înconjurător, conform prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories