Arestare preventivă în lipsă pentru viol asupra unui minor
În cauza aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi prin ordonanţa procurorului din data de 03 noiembrie 2025 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat de 34 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol asupra unui minor.
În urma cercetărilor a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2025, individul, domiciliat într-o zonă rurală din proximitatea municipiul Rădăuți, după ce în prealabil i-a oferit persoanei vătămate minore băuturi alcoolice, a condus-o la un imobil nelocuit, ce îi aparține unde, prin constrângere, a întreținut cu aceasta raporturi sexuale orale.
Prin referatul procurorului s-a propus arestarea preventivă în lipsă pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare a madatului de arestare preventivă a inculpatului pentru săvârşirea infracțiunii de ”viol asupra unui minor ”, propunere care a fost admisă la data de 05 februarie de instanţa de judecată.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

