Arestat preventiv petru trafic de droguri de mare risc
La data de 11 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea unui individ, în vârstă de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probele administrate a reieșit faptul că, pe parcursul lunii februarie 2026, tânărul, aflat sub măsura controlului judiciar dispus de către instanță, fiind trimis în judecată de către DIICOT pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc , a procurat, deținut și vândut 3 CMC, drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cu suma de 4.500 lei.
Pe parcursul urmăririi penale a fost indisponibilizată cantitatea de substanță interzisă tranzacționată, iar în contextul percheziției efectuate, în locuința inculpatului au fost găsite și ridicate un grinder, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
În ziua de 11 februarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.



