Autoturism răsturnat în afara părții carosabile în zona Grupului Școlar. Un minor și mama acestuia au fost transportați la spital
Up date:
În jurul orei 08.10, un bărbat de 45 ani din comuna Bosanci în timp ce conducea autoturismul, pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava, într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de depalasare, a lovit bordura, după care s-a răsturnat pe cupolă în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager minor de 9 ani și a unei femei de 43 ani din com. Bosanci, de asemenea, pasageră în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătoarei auto fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Știre inițială
Accident rutier în municipiul Suceava (zona Grup Școlar), sâmbătă dimineață.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Este vorba despre un autoturism răsturnat în afara părții carosabile în care se aflau doi adulți și un minor.
Un minor și mama acestuia au fost preluați de echipajul medical și au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.