Autoturism scăpat de sub control în Rădăuți. Coliziune cu peretele unui imobil și un gard, șoferul a fugit și a refuzat testarea
La data de 17 ianuarie, în jurul orei 01.00, polițiștii Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier au fost anunțați despre faptul că pe raza municipiului Rădăuți, s-a produs un accident de circulație soldat pagube materiale, iar conducătorul auto a părăsit autoturismul.
La fața locului au fost identificat apelantul, care a relatat faptul că a auzit un zgomot puternic motiv pentru care a ieșit afară și a observat un autoturism BMW X5, ce a avut un impact peretele unui imobil și gardul acestuia, însă șoferul a coborât și a fugit.
S-a procedat la efectuarea de verificări pe străzile din proximitatea evenimentului rutier, fiind identificat un tânăr. Fiind întrebat dacă cunoaște date despre autoturism, acesta, de față cu polițiștii a început să șteargă din telefonul mobil poze și video-uri cu autoturismul în cauză.
Totodată, individul prezenta o leziune la nivelul urechii stângi și ușoare escoriații la nivelul feței și emana halenă alcoolică și întrucât exista bănuiala că acesta ar fi condus autoturismul, s-a procedat la solicitarea testării acestuia cu aparatul etilometru, bărbatul refuzând și devenind agresiv, motiv pentru care s-a procedat la încătușarea acestuia și conducerea la sediul Poliției Mun. Rădăuți.
Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge însă acesta, în fața medicului de gardă, a refuzat. De asemenea a refuzat și acordarea de îngrijiri medicale pentru leziunile pe care le prezenta.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracțiunea de „refuz recoltare mostre biologice”.

