Bărbat accidentat mortal la Cotârgași
La data de 25 ianuarie, în jurul orei 19.30, un bărbat de 61 ani, din satul Cotârgași, se deplasa în calitate de pieton pe DN 17B, din direcția satului Pietroasa către satul Cotârgași, pe banda de circulație și în apropiere de linia continuă, care separă sensurile de mers.
Potrivit polițiștilor, când a ajuns pe un segment de drum situat în afara localității, fără iluminat public, pietonul s-a dezechilibrat, iar în cădere a fost surprins și accidentat de mașina condusă de o femeie de 36 de ani, localnică.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat la fața locului de către echipajul medical.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesteia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosarde cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,ucidere din culpă”, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.