Bărbat de 35 de ani din Șcheia, identificat de polițiști după ce a furat 400 de litri de motorină de la un magazin din Suceava
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Suceava – Compartimentul Furturi din Societăți Comerciale au reușit identificarea unui bărbat de 35 de ani, din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, județul Suceava, bănuit de comiterea unui furt calificat produs în noaptea de 22 spre 23 august.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în noaptea respectivă, bărbatul ar fi pătruns în curtea din spate a unui magazin de tip cash & carry din municipiul Suceava, după ce ar fi secționat un gard metalic, de unde ar fi sustras aproximativ 400 de litri de motorină depozitați într-un rezervor metalic. Ulterior, acesta ar fi forțat lacătele de la ușile de acces ale mai multor containere, din interiorul cărora ar fi sustras scule și aparate profesionale folosite în construcții, printre care flexuri, aparate de sudură, rotopercutoare, truse de scule, lasere și compresoare.
Prejudiciul cauzat societăților păgubite a fost estimat la aproximativ 28.000 de lei. În urma activităților polițienești, o parte din bunurile sustrase au fost recuperate și restituite proprietarilor.
Totodată, anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 22/23 august, bărbatul ar fi condus un autoturism marca Volvo pe drumurile publice din municipiul Suceava și comuna Șcheia, având montate plăcuțe de înmatriculare false, iar în data de 24 august ar fi condus același vehicul pe strada Aviatorului din Șcheia.
Prin ordonanța emisă la 2 octombrie, organele de cercetare penală au dispus continuarea urmăririi penale față de suspect pentru furt calificat (art. 228 și 229 Cod penal) și două infracțiuni de conducerea unui vehicul neînmatriculat (art. 334 alin. 2 Cod penal), toate cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 Cod penal.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea completă a activității infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului.

