marți, 28 octombrie, 2025

Bărbat de 62 de ani din Rădăuți, arestat preventiv pentru ultraj

Bărbat de 62 de ani din Rădăuți, arestat preventiv pentru ultraj

La data de 27 octombrie, în jurul orei 16.20, polițiștii din municipiul Rădăuți au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Suceava pe numele unui bărbat de 62 de ani, domiciliat în Rădăuți.

Măsura privativă de libertate, dispusă pentru o perioadă de 30 de zile, a fost luată în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 206 alin. (1) din Codul Penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din același act normativ.

În momentul în care polițiștii au efectuat verificări la domiciliul persoanei vizate, aceasta nu a fost găsită acasă. Deoarece se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar și purta un dispozitiv de localizare electronic, bărbatul a fost ulterior identificat pe raza comunei Marginea.

- Advertisement -

Ulterior, a fost constituită o echipă de escortă din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, care a procedat la reținerea și escortarea bărbatului către Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Neamț, unde acesta a fost introdus în arest preventiv, în conformitate cu prevederile legale.

Polițiștii continuă demersurile procedurale sub coordonarea procurorilor, pentru derularea cercetărilor în dosarul aflat pe rolul instanței.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories