Bărbat din Brodina mort în timp ce se afla la tăiat lemne
La data de 19 iunie, un bărbat de 68 de ani, din comuna Brodina, a mers împreună cu un consătean pe raza comut Ulma, sat Lupcina în apropierea luncii râului Tinosu, pentru a tăia lemne de foc.
Bărbatul de 68 de ani a tăiat cu un motoferăstrău lemne de foc după care a pus motoferăstrăul în portbagajul autoturismului său.
Ulterior acesta s-a deplasat în spatele remorcii mașinii și a căzut la pământ, rămânând în stare de inconștiență.
Echipajele SMURD și SAJ ajunse la fața locului i-au efectuat manevre de resuscitare, fără succes însă, fiind declarat decesul.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții.
Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.