Bărbat din Volovăț cu mandat european de arestare, ridicat de polițiștii suceveni
La data de 28 ianuarie, bărbatul de 36 ani, din comuna Volovăț, a fost identificat de către cadrele SPR 3 Marginea în baza unor informații obținute pe raza comunei Volovăț, fiind ulterior preluat de către cadrele SIC SV Urmăriri escortat și prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 ore.
Tot la data de 28 ianuarie, acesta a fost prezentat în faţa Curţii de Apel Suceava cu propunere de arestare provizorie în baza mandatului european emis de către autoritățile judiciare din Germania, ocazie cu care s-a emis mandat de arestare provizorie pentru o perioadă de 15 zile.
Faţă de persoana în cauză autoritățile judiciare din Germania au introdus o semnalare prin care a solicitat arestarea în vederea predării în baza unui mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de migranți”.
Persoana solicitată a fost introdusă în C.R.A.P. Botoșani.