Beat criță la volan și cu permisul suspendat
Vineri noapte, un bărbat a sesizat prin SNUAU 112 faptul că pe strada Vasile Bumbac din municipiul Suceava, lângă sediul RDS, șoferul unui autoturism marca Mercedes-Benz este băut.
La fața locului polițiștii au identificat un conducător auto, care era vizibil sub influența băuturilor alcoolice. Mai mult, mașina acestuia prezenta avarii în partea din față.
Cu ocazia verificării acestuia în Bazele de Date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că figurează cu permisul de conducere reținut, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat în perioada 08 septembrie – 06 decembrie.
La fața locului s-a solicitat un echipaj din cadrul Biroului Rutier, iar în urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost pozitiv indicând valoarea de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Individul a fost transportat cu autospeciala de poliție la U.P.U. Suceava, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
Odată ajuns la spital, acesta a devenit agitat, motiv pentru care s-a folosit forța împotriva sa și a fost încătușat. De asemenea bărbatul a refuzat colaborarea cu organele de poliție și cu cadrele medicale, a refuzat efectuarea examenului clinic și prelevarea de probe biologice de sânge.
Având în vedere că individul a continuat să aibă un comportament violent, fiind agitat fizic și verbal, a refuzat colaborarea cu organele de poliție și personalul medical al Spitalului Județean, a fost solicitat un consult medical psihiatric, iar ulterior a fost acceptată internarea acestuia la Secția de Psihiatrie Burdujeni.
Împotriva bărbatului s-a întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, pentru săvârșirea infracțiunilor de: „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge” și „conducerea unui vehicul având permisul de conducere suspendat”.