Beat criță și fără permis, un bărbat din Moara s-a răsturnat cu tractorul. În urma accidentului bărbatul a fost rănit.
În timp ce conducea tractorul pe DJ209C în localitatea Vornicenii Mici, miercuri după-amiază, un bărbat de 57 de ani din comuna Moara a pierdut controlul asupra vehiculului și s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului.
În urma impactului, bărbatul de la volan a fost rănit, fiind transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 57 de ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.