miercuri, 7 ianuarie, 2026

Beat la volan, un șofer din Plopeni s-a izbit cu mașina într-un podeț

Beat la volan, un șofer din Plopeni s-a izbit cu mașina într-un podeț

La data de 04 ianuarie, în jurul orei 13.00, un bărbat de 68 ani, din localitatea Plopeni, a condus autoturismul.

Pe strada Adunării din localitatea Plopeni, orașul Salcea, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă circulând prin șanțul betonat după care a intrat în coliziune cu capătul betonat al unui podeț.

În urma impactului, conducătorul auto, care se afla singur în autoturism, a suferit leziuni traumatice, iar la fața locului a fost direcționat un echipaj medical de urgență și un echipaj de poliție din cadrul Poliției oraș Salcea.

- Advertisement -

Ulterior, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,79 mg/l alcool pur în aer expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunile de ,,vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Cum s-a produs accidentul rutier de la Vatra Dornei FOTO

Cum s-a produs accidentul rutier de la Vatra Dornei La...

Top știri citite

Popular Categories