Biciclist, lovit de o autoutilitară într-un giratoriu din Marginea
La data de 16 decembrie, în jurul orei 22.30, un tânăr în vârstă de 25 ani, din satul Vicovu de Jos, jud. Suceava, conducea autoutilitaramarca pe DN2E, în interiorul comunei Marginea.
La momentul pătrunderii în sensul giratoriu de pe DN 17A, conducătorul auto nu a acordat prioritate de trecere biciclistului, în vârstă de 44 ani, din satul Horodnic de Sus, care se deplasa regulamentar în interiorul sensului giratoriu.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a bicicistului, care a fost examinat la fața locului de către un echipaj medical, refuzând transportul la o unitate spitalicească.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. În cazul biciclistului, aparatul etilometru a indicat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care celor doi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei de către personalul medical din cadrul Spitalul Municipal Rădăuți.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşireainfracţiunii de „Vătămarea corporală din culpă”.

