Carambol între patru autoturisme pe raza localității Milișăuți, miercuri dimineață. Trei persoane au fost transportate la spital
În urma evenimentului rutier, o femeie în vârstă de aproximativ 53 de ani și doi bărbați de 25 și respectiv 34 de ani au fost răniți.
La fața locului au intervenit pompierii militarii ai Detașamentului Rădăuți cu modulul SMURD (autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Cele trei victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Un bărbat de 41 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei conducea autoutilitara marca Mercedes – Benz pe D.N 2 H Milișăuți din direcția centrului orașului către municipiul Suceava.
După ce a trecut de podul de peste râul Suceava, circulând pe un sector de drum în aliniament, acesta nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul marca Audi A6, condus de către un tânăr de 25 de ani, în aceeași direcție, pe care l-a acroșat în partea din spate.
Autoturismul marca Audi A6 a ricoșat față – spate în autoturismul marca BMW, care la rândul său a ricoșat față – spate în autoturismul marca Mercedes – Ben.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.