Cazan de țuică furat dintr-o gospodărie din Vadu Moldovei
La data de 11 februarie, în jurul orei 18.00, lucrătorii S.P.R.1 Vadu Moldovei au fost sesizați de o femeie, că un localnic din satul Ioneasa, comuna Vadu Moldovei, i-a sustras fratelui său, un cazan de făcut rachiu și soba aferentă acestuia.
La fața locului s-a deplasat patrula din cadrul S.P.R.1 Vadu Moldovei, care a stabilit că în urmă cu aproximativ trei săptămâni, cel bănuit de furt a fost la locuința bărbatului, unde l-a ajutat la treburile gospodărești.
La plecare, acesta a profitat de faptul că proprietarul locuinței era în stare de ebrietate și a sustras un cazan de făcut rachiu confecționat din cupru și soba aferentă acestuia pe care a încercat ulterior să le vândă la mai mulți cetățeni de pe raza comunei Vadu Moldovei.
În prezența organelor de poliție, autorul furtului a predat cazanul sustras și soba aferentă.
Întrucât autorul furtului este cunoscut cu probleme psihice a fost condus la Secția de Psihiatrie Burdujeni, unde urmează a fi expertizat psihiatric.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt.




