Cinci mașini avariate după ce unui șofer i s-a făcut rău la volan

Cinci mașini avariate după ce unui șofer i s-a făcut rău la volan

La data de 12 august, în jurul orei 15.00, un bărbat a condus autoturismul marca Dacia Logan pe strada Bistriței, din direcția bld.1 Decembrie 1918 către strada Slătioarei.

La un moment dat, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, acroșând autoturismele marca Audi și respectiv auto marca Mercedes-Benz, care se aflau parcate, ulterior acroșând autoturismul Volkswagen Passat, condus de un sucevean, după care a pătruns pe sensul opus de deplasare și a acroșat autoturismul marca Opel, care se afla parcat. 

Conducătorul auto a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava, acesta fiind diagnosticat cu “ pierderea cunoștinței ” și cunoscut cu istoric epileptic. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii ”vătămare corporală din culpă”.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri