Cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol pentru zona de munte a județului Suceava
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri dimineață, o atenționare meteo cod galben pentru zona de munte a județului Suceava. Atenționarea este valabilă în intervalul 01 februarie, ora 10.00 – 03 februarie, ora 10.00.
Fenomene vizate și zone afectate: ninsori însemnate cantitativ și viscol în zona de munte
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, la munte temporar va ninge, însemnat cantitativ îndeosebi în zona Carpaților Occidentali și în cea din jumătatea de nord a Carpaților Orientali (unde prin acumulare vor fi cantități de precipitații de peste 30…40 l/mp) și se va depune strat consistent de zăpadă.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la peste 1700 m, temporar rafalele vor depăși 80…90 km/h, va fi viscol și vizibilitatea scăzută.
Totodată meteorologii au emis o atenționare meteo cod galben de vânt pentru intervalul 01 februarie, ora 10.00 – 03 februarie, ora 10.00, pentru Transilvania și Oltenia.
Potrivit sursei citate, pe parcursul zilelor de miercuri (1 februarie) și joi (2 februarie), local și temporar, în Transilvania și Oltenia vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…65 km/h.
Intensificări temporare ale vântului vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.