Tânărul în vârstă de 29 de ani, din Straja, care a fost urmărit de polițiști pe o distanță de aproximativ zece kilometri, a fost reținut pentru 24 de ore. În timpul urmăririi oamenii legii au tras mai multe focuri de armă. Individul s-a oprit cu mașina într-o turmă de oi și a luat-o la fugă.
În perioada 04-10 iulie, lucrătorii din cadrul SPR 3 Marginea, Poliției Orașului Solca și Postului de Poliție Brodina au desfășurat mai multe activități de urmărire penală în cadrul dosarelor deschise la aceste subunități de poliție, sub îndrumarea și coordonarea procurorilor de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea documentării activității infracționale și luarea măsurilor legale față de un tânăr de 29 ani, din comuna Straja, conducătorul autoturismului marca Audi care a deținut și transportat țigări de proveniență extracomunitară.
Ca urmare a probatoriului administrat de lucrătorii din cadrul SPR 3 Marginea și a activităților complexe efectuate, a rezultat și s-a probat faptul că, la data de 04 iulie, bărbatul a condus pe DN 2E de pe raza localităților Voitinel, Horodnic de Sus, Marginea și Solca, respectiv DN 17 A Marginea, autoturismul marca Audi A6 în care, a deținut și a transportat cantitatea de 7060 pachete de țigarete de proveniență extracomunitară, bunuri ce trebuiau plasate sub regim vamal.
Acesta a fost urmărit pe o distanță de aproximativ zece kilometri, între localitățile Marginea și Solca. Pe timpul urmăririi polițiștii au tras cinci focuri de armă în plan vertical, somându-l să oprească. Acesta și-a continuat în viteză deplasarea și pe raza localității Solca a intrat cu mașina în mai multe oi care se aflau pe carosabil. Imediat după incident, tânărul din Straja a coborât și a luat-o la fugă, abandonând autoturismul.
Câteva ore mai târziu, bărbatul de 29 de ani a sesizat prin SNUAU 112 că i-ar fi fost sustras anterior autoturismul implicat în eveniment, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt în scop de folosință”.
Vineri, prin ordonanța organelor de urmărire penală din cadrul SPR 3 Marginea s-a dispus începerea urmării penale față de individ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere” și „contrabandă”.
De asemenea, prin Ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul SPR 3 Marginea, cu încunoștiințarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus reținerea acestuia.
Tânărul de 29 de ani a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând ca sâmbătă, acesta să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Citește și: https://bucovinamedia.ro/urmarire-in-trafic-cu-focuri-de-arma-dupa-un-tanar-din-straja-video/