Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a dispus, miercuri, constituirea unei celule de criză la nivelul Spitalului Județean Suceava, din comandamentul acesteia urmând să facă parte managerul spitalului, directorul medical și șefii secțiilor principale.
De asemenea, el a solicitat tuturor unităților sanitare cu paturi, constituirea la nivelul fiecărei unități, a unui comandament de criză, în care, alocarea rolurilor de comandă și coordonare să se realizeze în conformitate cu prevederile Ordinului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 74525/ 18.03.2020. Comandamentul de criză va întocmi planul de management pentru pregătirea spitalului în vederea adaptării la un posibil aflux mărit de persoane infectate cu coronavirus. Activarea acestui comandament se va realiza prin dispoziția managerului unității sanitare.
Cea mai importantă activitate desfășurată în această perioadă pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu COVID- 19 este verificarea respectării măsurilor de autoizolare la domiciliu și a carantinei instituționalizate, sens în care prefectul județului Suceava reînnoiește apelurile făcute anterior și îndeamnă autoritățile publice locale, entitățile private, mass- media, organismele neguvernamentale, dar mai ales cetățenii județului Suceava să acționeze responsabil și să nu pericliteze siguranța celor din jur prin încălcarea măsurilor de protecție, izolare sau carantinare dispuse.
În ședința de guvern din data de 18.03.2020 s-a decis adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286 /2009 privind Codul Penal, conform căreia se majorează pedeapsa pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, astfel:
- Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
- Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.
- Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care știe că suferă de această boală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
- Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor 3 persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
- Tentativa la infracțiunea prevăzută în alin. (3) se pedepsește.
Prin carantină se înțelege restricția activităților și separarea de alte persoane, în spații special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecției sau contaminării.
Prin același proiect de ordonanță de urgență a fost introdusă o nouă infracțiune și anume omisiunea de a da date pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
De asemenea, pedepsele pentru falsul în declarații sunt majorate după cum urmează:
- Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
- Fapta prevăzută la alin.(1), săvârșită pentru a ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Dacă în cursul unei anchete epidemiologice, o persoană nu dă date privind persoane cu care a intrat în contact pentru a le proteja, se consideră o omisiune de a da date și se poate constitui dosar penal.
„Este esențial să fim responsabili, mai atenți la gesturile de zi cu zi, să conștientizăm că suntem parte într-o colectivitate, iar acțiunile noastre individuale pot afecta comunitatea în care trăim. Mulțumim cetățenilor și partenerilor media pentru contribuția reală la efortul comun susținut, pentru implicarea și solidaritatea de care dau dovadă, dar mai ales pentru susținerea și încrederea acordată instituțiilor statului implicate în gestionarea acestei situații nemaiîntâlnite până acum”, a declarat Alexandru Moldovan.