Crimă șocantă în comuna Bunești. Un bărbat a fost găsit mort cu un cuțit înfipt în ochi
Vineri seară, 12 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza satului Petia, comuna Bunești a fost identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 63 de ani.
Victima a fost găsită fără suflare de un vecin. Aceasta avea un cuțit înfipt în ochiul stâng, dar și urme de înjunghiere la nivelul gâtului.
La fața locului au ajuns polițiștii criminaliști, dar și un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
„Polițiștii au stabilit că bărbatul a fost văzut în ziua precedentă pe raza satului, în zona unui chioșc sătesc. Ulterior, acesta nu a mai fost văzut până la data identificării în locuință”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.
În cursul zilei de sâmbătă mai multe persoane au fost conduse la audieri.
„La această oră se efectuează audieri sub coordonarea procurorului criminalistic din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, la sediul Poliției Municipiului Fălticeni… În cauză a fost deja stabilit și un cerc de suspecți, urmând ca în urma audierilor, dar și în urma administrării probatoriului criminalistic să fie probată activitatea infracțională, și bineînțeles să identificăm și autorul faptei”, a precizat Ionuț Epureanu.