luni, 7 aprilie, 2025

Cu poliția pe urme, un tânăr și-a abandonat mașina pe un drum forestier

Cu poliția pe urme, un tânăr și-a abandonat mașina pe un drum forestier

La data de 14 decembrie, în jurul orei 17.20, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au efectuat semnal de oprire unui autoturism, înmatriculat în Marea Britanie care circula pe drumul comunal ”Vețău” din comuna Putna, conducătorul auto nerespectând semnalul de oprire și continuându-și deplasarea cu viteză sporită.

S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză de către primul echipaj de poliție și de un al doilea echipaj din cadrul aceleași secții de poliție, pe mai multe drumuri din localitate și zone cu teren accidentat, în final autoturismul intrând în pădure în zona ”Valea Mănăstirii”, unde nu a mai putut fi urmărit.

În urma verificărilor efectuate autoturismul a fost găsit blocat și abandonat pe un drum forestier din această zonă, nefiind identificate persoane. Au fost continuate verificările fiind stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 20 ani, domiciliat în comuna Putna, stabilindu-se faptul că acesta este posesorul permisului de conducere valabil pentru categoriile ”AM, B, B1”, care figurează însă ca fiind suspendat în perioada 12.09.2024-09.01.2025, pentru depășirea vitezei legale cu peste 70 km.

- Advertisement -

De asemenea s-a stabilit faptul că autoturismul respectiv nu are ITP și RCA valabile.

La data de 15 decembrie, ora 19.30, tânărul a fost citat la sediul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești ocazie cu care a recunoscut fapta comisă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. De asemenea acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 R pentru lipsă ITP valabil și neoprire la semnalul poliției și conform Legii nr. 132/2017 pentru lipsă RCA, ca măsuri complementare fiind dispuse ridicarea certificatului de înmatriculare și a unei plăcuțe cu numărul de înmatriculare precum și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories