Cum s-a produs accidentul cu doi pietoni răniți de la Milișăuți. La volan se afla un tânăr de 21 de ani
La data de 30 octombrie, în jurul orei 19.00, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din orașul Vicovu
de Sus, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H
pe raza orașului Milișăuți, după o curbă la dreapta, nu a adaptat viteza de deplasare și a pierdut controlul autoturismului, acesta derapând.
În momentul în care autoturismul a derapat, a acroșat doi pietoni care se deplasau pe acostamentul din partea dreapta a părții carosabile.
În urma acidentului rutier a rezultat rănirea ușoară a celor doi tineri de 21 și respectiv 25 de ani. Aceștia au fost transportați la Spitalul Municipal Rădăuți.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind
negative.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infrațiunilor de ”vătămare corporală din culpă”.