Depistat la volan fără permis de conducere, la Preutești
Patrula din cadrul SPR 12 Preutești, aflându-se sâmbătă după-amiază în serviciul de patrulare, a observat autoturismul marca Skoda Octavia care a efectuat manevra de întoarcere pe DJ 208 Basarabi, continuându-și deplasarea pe DC sat Basarabi, comuna Preutești. Oamenii legii au procedat la urmărirea autoturismului respectiv pe raza satului Basarabi cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune pe o distanță de aproximativ trei kilometri, reușindu-se blocarea acestuia în dreptul unei bariere.
Din autoturismul marca Skoda Octavia au coborât două persoane, respectiv de pe locul conducătorului auto o persoană de sex masculin și de pe locul pasagerului din partea dreaptă o persoană de sex feminin.
Polițiștii au stabilit că șoferul era un tânăr de 26 de ani, din satul Arghira, comuna Preutești, care a precizat că nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie auto. Fiind verificat în bazele de date ale poliției aspectele precizate s-au confirmat, tânărul nefiind posesor de permis de conducere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.