Depistat sub influența substanțelor psihoactive
La data de 29 octombrie, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți-Compartimentul Rutier, au înregistrat cu aparatul radar pe raza comunei Frătăuții Vechi, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Frătăuții Noi, care se deplasa cu viteza de 102 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a constatat că acesta figurează cu permisul de conducere ”CU RESTRICȚII-SUSPENDAT”.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise” se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Suceava.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 4.060 lei, conform O.U.G. 195/2002.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.